Disponibil doar in farmacie

Descriere

Substanța activă din Vesicare aparține clasei de substanțe anticolinergice. Aceste medicamente sunt utilizate pentru reducerea hiperactivității vezicii urinare. Aceasta vă permite să așteptați o perioadă mai mare de timp înainte de a trebui să mergeți la toaletă și determină creșterea cantității de urină care poate fi menținută în vezica urinară.

Vesicare se utilizează pentru tratamentul simptomelor unei afecțiuni denumită vezică hiperactivă.
Aceste simptome includ: nevoia impetuoasă și bruscă de a micționa fără o senzație de atenționare, nevoia de a micționa frecvent și pierderi de urină datorate faptului că nu puteți ajunge la timp la toaletă.

Contraindicatii:
Nu utilizați Vesicare:
- sunteți alergic la solifenacin sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizați Vesicare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu trebuie să utilizați Vesicare dacă sunteți gravidă, cu excepția situațiilor în care este clar necesar.
Nu utilizați Vesicare pe perioada alăptării, deoarece solifenacin poate să ajungă în lapte.
Cereți sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Vesicare poate determina încețoșarea vederii și uneori somnolență și oboseală. Nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje dacă prezentați oricare dintre aceste efecte secundare.

Mod de administrare:
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Vesicare se administrează oral și se înghite întreg cu puțin lichid. Poate fi administrat cu sau fără alimente, după preferință. Comprimatele nu trebuie zdrobite.
De obicei, doza este de 5 mg pe zi, cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră v-a recomandat să luați 10 mg pe zi.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanța activă este succinat de solifenacin 5 mg sau 10 mg.
- Celelalte componente sunt amidon de porumb, lactoză, hipromeloză, stearat de magneziu, macrogol, talc, dioxid de titan (E171), oxid galben de fer (E172).

Prezentare:
30 comprimate filmate

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

* Pretul afisat include TVA si este valabil doar pentru comenzile online plasate pe www.medik-on.ro. In farmaciile Medikon, pretul poate varia.

Detalii