Theraflu Raceala si Tuse x 16 capsule
29,51 RON
Cum te putem ajuta?
Descriere
Indicații
Tratamentul simptomatic pe termen scurt al simptomelor de răceală şi gripă şi al frisoanelor, atunci când sunt însoţite de durere de la uşoară la moderată şi/sau febră, congestie nazală, cu efect expectorant în cazul tusei productive, din piept.
Theraflu răceală şi tuse este indicat pentru adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 16 ani şi peste.
Dozaj
Doze Adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta de 16 ani şi peste, cu greutatea de 50 kg şi peste:
Două capsule la fiecare 4-6 ore, după cum este necesar. Doza zilnică totală nu trebuie să depăşească 6 capsule în interval de 24 de ore (2 capsule administrate de trei ori pe zi). Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 3 zile.
Pacienţii trebuie să solicite asistenţă medicală în cazul în care simptomele persistă mai mult de 3 zile sau dacă se agravează, dacă tusea este însoţită de febră mare, erupţie cutanată tranzitorie sau cefalee persistentă.
Acest medicament nu trebuie utilizat la adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta de 16 ani şi peste, care au greutate mai mică de 50 kg.Copii şi adolescenţi
Acest medicament nu trebuie utilizat de către:
Copii cu vârsta sub 16 ani
Adolescenţi cu vârsta între 16 - 18 ani care au greutate mai mică de 50 kgPacienţi cu insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică sau sindrom Gilbert, doza administrată trebuie redusă sau intervalul dintre administrări trebuie prelungit. Paracetamolul în doză unică de 1000 mg nu este adecvat pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică atunci când este necesară reducerea dozei. Pe piaţă sunt disponibile forme farmaceutice mai adecvate pentru astfel de pacienţi. La pacienţii cu insuficienţă hepatică, doza zilnică totală nu trebuie să depăşească 4 capsule în interval de 24 de ore (intervalul minim dintre administrări fiind de 8 ore).Pacienţi cu insuficienţă renală
Acest medicament trebuie utilizat cu precauţie şi în condiţii de supraveghere medicală la pacienţii cu insuficienţă renală. Paracetamolul în doză unică de 1000 mg nu este adecvat pentru pacienţii cu rată de filtrare glomerulară ≤ 50 ml/min atunci când este necesară reducerea dozei. Pe piaţă sunt disponibile forme farmaceutice mai adecvate pentru astfel de pacienţi.Mod de administrare
Numai pentru administrare orală.
Capsulele se înghit întregi, nemestecate, cu o cantitate suficientă de lichid.
Contraindicații
Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Afecțiune cardiacă, hipertensiune arterială
Diabet zaharat Hipertiroidism
Glaucom cu unghi închis Feocromocitom
Pacienţi care utilizează sau au utilizat inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO) în ultimele două săptămâni, antidepresive triciclice, beta-blocante (vezi pct. 4.5)
Pacienţi care utilizează alte medicamente din clasa simpatomimeticelor cum sunt decongestive, medicamente care inhibă pofta de mâncare şi psihostimulatoare similare amfetaminei (vezi pct. 4.5)
Atenționări
Pacienţii nu trebuie să utilizeze concomitent alte medicamente care conţin paracetamol, din cauza riscului de afectare severă a ficatului în caz de supradozaj.
Pacienţii nu trebuie să utilizeze concomitent alte medicamente pentru tratamentul tusei, răcelii sau cu efect decongestiv.
În general, aportul regulat de analgezice, mai ales o combinaţie de mai multe substanţe analgezice, poate duce la afectare renală permanentă, existând riscul apariţiei insuficienţei renale.
Pacienţii care prezintă tuse cronică, astm bronşic sau emfizem pulmonar trebuie să discute cu un medic înainte de a lua acest medicament.
Consumul de băuturi alcoolice trebuie evitat în timpul tratamentului cu acest medicament. Paracetamolul trebuie administrat cu precauție la pacienții dependenți de consumul de alcool etilic (vezi pct. 4.5). Riscul de producere a unui supradozaj este mai mare la persoanele cu hepatopatie alcoolică de alt tip decât ciroza.
Paracetamolul ar trebui administrat cu precauţie pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară şi moderată, insuficienţă hepatocelulară de la uşoară la moderată (inclusiv sindrom Gilbert), insuficienţă hepatică severă (clasa Child-Pugh >9), hepatită acută, care utilizează tratament concomitent cu medicamente care afectează funcţia hepatică, deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, anemie hemolitică, deshidratare, dependenți de consumul de alcool etilic şi cu malnutriţie cronică.
Acest medicament trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu:
Afecţiune cardiovasculară
Hipertrofie de prostată, deoarece ar putea fi predispuşi la retenţie urinară şi disurie
Boală vasculară ocluzivă (de exemplu, fenomen Raynaud)
Acest medicament trebuie utilizat cu precauţie şi în condiţii de supraveghere medicală la pacienţii cu insuficienţă renală severă.
Acest medicament trebuie utilizat numai dacă sunt prezente toate simptomele următoare: durere şi/sau febră, congestie nazală şi tuse productivă. Nu trebuie utilizat mai mult de 3 zile. Pacienţii trebuie să solicite asistenţă medicală în cazul în care simptomele persistă mai mult de 3 zile, se agravează sau dacă tusea este însoţită de febră mare, erupţie cutanată tranzitorie sau cefalee persistentă.Copii şi adolescenţi
Acest medicament nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 16 ani sau la adolescenţi cu vârsta între 16 şi 18 ani, cu greutatea sub 50 kg.
Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.
* Pretul afisat include TVA si este valabil doar pentru comenzile online plasate pe www.medik-on.ro. In farmaciile Medikon, pretul poate varia.
Detalii
Brand
Indicatii
Calmeaza durerea, reduce inflamatia si febra
Tip produs
Capsule