Disponibil doar in farmacie

Penicilina G Sodica(Na) 1000000ui pulbere injectabila x 10 fiole

Descriere

Indicatii:
Penicilină G sodică Atb este indicată în tratamentul următoarelor infecţii, la copii şi adulţi:
- infecţii la nivelul urechilor, nasului şi gâtului;
- infecţii ale tractului respirator;
- infecţii ale organelor genitale la femei;
- infecţii ale oaselor;
- infecţii la nivelul foiţelor care învelesc inima;
- infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi.
De asemenea, Penicilină G Atb sodică poate fi utilizată şi în tratarea următoarelor afecţiuni:
- actinomicoză
- difterie
- erizipel,
- gangrenă gazoasă
- meningită şi abces cerebral
- peritonită
- septicemie
- tetanos
- antrax
- leptospiroză
- listerioză
- febra muşcăturii de şobolan
- boala Lyme
- pasteureloză
- complicaţii secundare ale gonoreei şi sifilisului (de exemplu: artrită gonococică sau endocardită, sifilis congenital şi neurosifilis)

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Penicilină G sodică Atb:
- dacă sunteţi alergic la peniciline, la cefalosporine sau carbapeneme sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Penicilină G sodică Atb, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Penicilină G sodică Atb nu afectează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Nu vă administraţi singur acest medicament. Acest medicament trebuie să vă fie administrat de către medicul dumneavoastră sau de către o asistentă medicală.
Dozele uzuale sunt:
La adulţi:
Doza uzuală de Penicilină G sodică Atb este de 3-6 milioane UI pe zi, administrate i.m. (intramuscular) sau i.v.(intravenos), repartizată în 4 prize egale, la intervale egale de timp.
La copii:
Doza uzuală este:
- La copii şi sugari: 50000-100000 UI/kg/zi, i.m., i.v., în 4-6 prize.
- La nou-născuţi: 75000-200000 UI/kg/zi, i.v. şi în perfuzie, în 4-6 prize.
În cazul infecţiilor severe (septicemie sau meningită) se pot utiliza până la 6000000 UI pe zi, timp de 2 săptămâni, iar în pericardita bacteriană, se recomandă administrarea a 20000000 – 30000000 UI pe zi, i.m. sau i.v., timp de 4-6 săptămâni.
Nu se vor depăşi:
- la adulţi: 50 milioane UI pe zi;
- la copii şi sugari: 20 milioane UI pe zi.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este benzilpenicilina.
- Fiecare flacon conţine benzilpenicilină 1000000 UI (sub formă de sare de sodiu). Nu conţine excipienţi

Prezentare:
100 flacoane

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

* Pretul afisat include TVA si este valabil doar pentru comenzile online plasate pe www.medik-on.ro. In farmaciile Medikon, pretul poate varia.

Detalii

Categorii