Olynth 0.5mg/ml spray nazal copii x 10ml

16,86 RON

Descriere

Olynth 0,5mg/ml conţine xilometazolină, care ajută la reducerea congestiei mucoasei nazale, reducând inflamaţia membranei mucoase (mucoasa nazală), pentru a vă ajuta să respiraţi mai uşor.

Medicamentul este utilizat pentru tratamentul de scurtă durată al congestiei nazale însoţite de secreţii nazale, asociate cu răceala sau sinuzita.

Olynth 0,5mg/ml conţine xilometazolină, care ajută la reducerea congestiei mucoasei nazale, reducând inflamaţia membranei mucoase (mucoasa nazală), pentru a vă ajuta să respiraţi mai uşor.

Medicamentul este utilizat pentru tratamentul de scurtă durată al congestiei nazale însoţite de secreţii nazale, asociate cu răceala sau sinuzita.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Olynth 0,5 mg/ml

Nu utilizaţi Olynth 0,5 mg/ml dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:

- sunteţi alergic la xilometazolină sau la oricare din celelalte componente ale medicamentului (enumerate la pct. 6)
- aveţi tensiune mare în interiorul ochiului, în special dacă aveţi glaucom cu unghi închis
- aveţi rinită cronică (iritaţie nazală de lungă durată) cu puţine secreţii sau fără secreţii (rinita sica)
- sunteţi în tratament cu inhibitori ai monoaminooxidazei (IMAO) sau dacă aţi utilizat IMAO în ultimele 2 săptămâni
- urmaţi tratament cu alte medicamente care vă pot creşte tensiunea arterială
- aveţi inflamaţie cauzată de hipersensibilitatea vaselor de sânge din nasul dumneavoastră
- dacă aveţi inflamaţie asociată cu subţierea membranelor nazale însoţită sau nu de secreţii
- vi s-a efectuat recent o intervenţie chirurgicală la nivelul creierului prin nas sau gură Acest medicament NU se utilizează la copii cu vârsta sub 2 ani.

Atenţionări şi precauţii

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza acest medicament dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:
- aveţi reacţii puternice la medicamentele simpatomimetice (medicamente de tipul adrenalinei) deoarece utilizarea Olynth 0,5 mg/ml poate provoca insomnie, vertij, tremor, bătăi anormale ale inimii sau o creştere a tensiunii arteriale.
- aveţi probleme ale inimii, vaselor de sânge sau tensiune arterială mare
- aveţi activitate crescută a glandei tiroide, diabet zaharat sau alte boli metabolice
- aveţi afecţiuni ale glandelor suprarenale
- aveţi prostata mărită (hipertrofie de prostată).

Utilizarea continuă a medicamentului pe perioade lungi de timp poate duce la agravarea simptomelor de congestie.
Alte medicamente şi Olynth 0,5 mg/ml
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a utiliza Olynth 0,5 mg/ml.

NU utilizaţi medicamentul dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luaţi:
• anumite antidepresive, cum sunt antidepresive triciclice sau tetraciclice sau inhibitori IMAO (inhibitori ai monoamino oxidazei) în ultimele 2 săptămâni (vezi punctul ’Nu utilizaţi’).
• alte medicamente care vă pot creşte tensiunea arterială.

Vă rugăm să spuneţi farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Olynth 0,5 mg/ml nu trebuie utilizat în timpul sarcinii deoarece nu se cunoaşte cum acţionează asupra copilului nenăscut.

Dacă alăptaţi, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza acest medicament. Nu se ştie dacă substanţa activă trece în laptele matern.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Olynth 0,5 mg/ml nu are niciun efect cunoscut asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Olynth 0,5 mg/ml conţine clorură de benzalconiu
Conservantul (clorura de benzalconiu) conținut în Olynth 0,5 mg/ml poate provoca umflarea membranei mucoase nazale, în special în timpul utilizării de lungă durată. Dacă se suspectează o astfel de reacție (congestie nazală persistentă), ar trebui să fie utilizat în cazul în care este posibil, un produs cu administrare nazală care nu conține conservanți. Dacă astfel de produse pentru administrare nazală nu sunt disponibile, fără conservant, trebuie luată în considerare utilizarea unei alte forme de dozare.


3. Cum să utilizaţi Olynth 0,5 mg/ml Copii vârsta 2- 12 ani.

Dacă medicul sau farmacistul nu vă recomandă altfel, utilizaţi un puf de Olynth 0,5 mg/ml în fiecare nară de până la 3 ori pe zi, timp de maxim 7 zile. Nu depăşiţi doza recomandată.

1. Scoateţi capacul protector. Amorsaţi flaconul înainte de utilizare apăsând de mai multe ori până când spray-ul iese cu un jet constant (vezi Figura 1). Spray-ul este acum gata de utilizare.
2. Ţineţi flaconul în sus. Introduceţi duza în nară – nu pulverizaţi sub nară (vezi Figura 2).
3. Apăsaţi pompa o dată. În momentul pulverizării inspiraţi pe nas. Repetaţi şi pentru cealaltă nară.
4. După utilizare, acoperiţi cu capacul de protecţie.

Pentru a reduce riscul de transmitere a infecţiilor, fiecare flacon de trebuie utilizat de o singură persoană, iar duza trebuie clătită după fiecare utilizare.

NU utilizaţi acest medicament la copii cu vârsta sub 2 ani.

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

* Pretul afisat include TVA si este valabil doar pentru comenzile online plasate pe www.medik-on.ro. In farmaciile Medikon, pretul poate varia.

Detalii

Indicatii
Igiena nazala copii
Tip produs
Spray